Lumina artificiala si plantele

De la inceputul toamnei pana la solstitiul din 21-22 decembrie, zilele scad continuu iar lumina provenita de la soare devine insuficienta pentru unele reprezentante din lumea vegetala. Daca luam in considerare pe langa aceasta factorii locali nefavorabili, cum ar fi o camera cu ferestre mici pentru plantele de interior, problema va fi o certitudine.


Metabolismul plantelor si lumina

Metabolismul plantelor, sau altfel spus stiinta lor de a dormita si de a "veghea", este determinat de ciclul zi-noapte si de succesiunea anotimpurilor. Fiind un factor esential in procesul fotosintezei, lumina trebuie asigurata chiar si cu ajutorul mijloacelor artificiale cand acest lucru se preteaza. Desigur, exista unele diferente intre lumina artificiala si cea solara, si cu privire la ele va informam in cele ce urmeaza. 

Lumina naturala VS Lumina artificiala

Lumina solara nu este alcatuita numai din ceea ce poate fi sesizat prin vedere. Tocmai pentru ca poarta cu sine intreg spectrul de radiatii electromagnetice, aceasta contribuie intr-o mai mare masura la dezvoltarea armonioasa a plantelor.

De cealalta parte, cele mai multe dintre sursele artificiale de lumina (fluorescente si incandescente), printre care acelea din casele noastre, sunt deficitare din acest punct de vedere.

Lumina artificiala poate si trebuie sa suplineasca lumina naturala in cazurile in care plantele necesita un nivel mediu sau scazut de energie. Lumina artificiala este partial benefica si pentru plantele de interior care nu tolereaza razele directe ale soarelui.

Pentru a-si procure hrana in mod corespunzator, unele plante ar putea avea nevoie de o expunere mult mai indelungata decat cand ar sta la soare. Inclusiv pozitia (distanta) in raport cu sursele de lumina are importanta, mai ales pentru a nu vatama frunzele.

Teoretic, becul incandescent trebuie sa se situeze cel mai aproape la 30 cm de planta daca are 25 wati,  la 60 cm daca are 100 wati, si la 91 cm daca are 150 wati. Sursa de lumina fluorescenta poate fi amplasata la orice distanta doriti.

Iluminarea cu surse artificiale de lumina este o practica frecvent intalnita in horticultura, in regiunile cu nopti polare. Insa nu doar aici, ci si la latitudini geografice mai joase, intrucat ajuta plantele sa infloreasca in afara perioadei de gratie. Iata, asadar, secretul lalelelor, narciselor, crizantemelor si al celorlalte flori pe care le mai oferim in dar iarna.
 
Sursa foto

I. C.

Articole asemănătoare

  • Bujorii Primavera, un plus de lumina pentru gradini

    Cu florile sale mari, grele, in forma de cupa, de un alb-crem ce poate sa bata spre galben deschis in functie de lumina soarelui si de sol, acest soi de bujor este o alegere inspirata pentru orice gradina sau parc, aducand luminozitate si prospetime, mai ales in contrast cu alte flori.

  • Trei plante pentru o incapere intunecoasa

    Calathea este o planta frumoasa si gata sa va atraga atentie datorita modelelor diferite de pe frunze, una dintre cele mai bune optiuni mai ales pentru birourile cu lumina artificiala si spatiile umbrite.

  • Despre iarna, plante de apartament si boli

    In timpul iernii locuinta devine cel mai stabil microclimat artificial pentru noi si plantele noastre. Insa nici aici riscul de imbolnavire nu este cu desavarsire nul. Se spune ca bolile patrund cu dificultate mai mare la plantele de apartament decat la cele din gradina, dar lucrurile pot capata o turnura nefavorabila cand se face

  • Apa de la robinet si plantele de interior

    Plantele de interior au nevoie pentru a se dezvolta armonios de patru lucruri de baza: apa, lumina, temperatura optima si pamant fertil.

  • Thevetia peruviana - un alt fel de leandru

    Ruda apropiata a cunoscutului leandru (Nerium oleander), Thevetia peruviana, se dezvolta bine cu o ingrijire similara, lipsita de pretentii. Este recomandata asezarea plantei intr-un spatiu cu lumina intensa si protejarea ei de razele directe ale soarelui de vara.


Warning: fopen(cache/af828a3727c317c80b0911fe8e16635c) [function.fopen]: failed to open stream: No such file or directory in /var/www/html/lib/classes/loadcache.lib.php on line 139