Hraneste-ti corpul in mod sanatos

Hraneste-ti corpul in mod sanatosEnergia noastra principala, primara, cea care ne permite sa ne miscam, sa invatam, cea care ne ajuta sa crestem si care ne vindeca, o obti­nem, inainte de toate, din hrana.

 

De cateva ori pe zi, corpul nostru ne cere sa-l hranim. Imediat ce il lipsim de doza sa necesara de energie, problemele incep sa apara: ne simtim sla­biti, ine­ficienti, deseori suntem cuprinsi de du­reri de cap sau de indispozitii difuze. Astfel, sa ne hra­nim sanatos inseamna sa ii asiguram corpului nostru carburantul minim de care are nevoie pentru a functiona.

 

Adesea nu luam micul dejun, grabiti sa pornim la drum pentru a infrunta circulatia ca sa nu in­tarziem la slujba. Daca man­cam, o facem pe un colt de masa, in timp ce ne ma­chiem sau ne legam cra­vata, intre o gura de cafea si o in­ghi­titura de cereale indulcite peste masura. Stim din cea mai frageda copilarie ca micul dejun este masa cea mai impor­tanta a zilei, dar continuam sa il neglijam. Abia atunci cand vom realiza ca sana­tatea este cel mai important lucru din viata noastra, vom fi in stare sa introducem in alimentatia noastra painea inte­grala, cerealele mixte si fructele la micul dejun (ca si la celelalte mese). Trebuie sa fim pregatiti sa ne gospodarim cum tre­buie camara, frigiderul si sa ne controlam obiceiurile alimentare. Trebuie sa deve­nim constienti ca este necesar sa renuntam la alte acti­vitati cand mancam si sa nu luam la repezeala o in­ghi­titura lucrand sau uitandu-ne la televizor.

 

Aceste deprinderi gresite impiedica digestia nor­mala care incepe cu o buna masticatie. Atunci cand nu suntem atenti la ea, concentrandu-ne atentia in alta parte sau asupra unui alt lucru decat masa pe care tocmai o luam, ne expunem unei serii de probleme digestive care ar putea fi evitate foarte simplu.

 

Mesele ar trebui sa fie momente de repaus si de comunicare. Ele ne dau ocazia sa ne intrerupem activitatea pentru a ne redobandi fortele si pentru a ne regasi pe noi insine si pe cei apropiati noua.

 

Daca stati aproape de locul de munca, de ce nu va faceti obiceiul de a merge sa mancati acasa? Va veti bucura, daca aveti copii, sa impartasiti mo­mente de neuitat, care vor in­flu­enta moralul intregii familii - si moralul reprezinta o parte importanta a sanatatii.

 

Chiar daca sunteti extrem de ocupati si gra­mezile de dosare (si de probleme) va asteapta pe birou, aceasta singura ora petrecuta printre ai vostri, in teritoriul dumneavoastra, inseamna o mare bine­facere. La intoarcere veti fi mai bine dispusi si mai eficienti in munca. In plus, sunt mai multe sanse ca mesele luate acasa sa fie de o cali­tate mai buna decat ceea ce ati fi gasit la cofetaria sau la snack-barul de alaturi. Acestea fiind spuse, daca nu va puteti permite sa mergeti sa luati pranzul acasa, oricare ar fi motivele, cautati totusi sa va faceti niste obiceiuri sanatoase privitoare la masa de pranz.

Daca anturajul nu va ofera posibilitatea ale­gerii unui restaurant ''de prima mana'', atunci adu­ceti-va cu dumneavoastra masa de pranz - pranz nu inseamna numai sand­visuri! Puteti sa variati aceasta masa la infinit cu salate de paste, de orez, de legume, de fructe etc. Daca veti inlocui obiceiurile de tip fast food de la pranz cu o atitudine alimentara mai sanatoasa, veti vedea ca veti avea mai multa energie si ca veti fi mai putin tentati sa dormiti dupa-amiaza.

A te hrani in mod natural
Daca a manca sanatos implica sa asiguri cor­pului tau un aport caloric suficient si regulat, aceasta inseamna si sa te hranesti natural. Sanatatea se intretine mai usor cu legume si fructe proaspete decat cu legume conservate, cel mai adesea excesiv de sarate, si cu fructe la cutie prea dulci. In materie de gust, natura are un avantaj net asupra ori­carui procedeu industrial!

 

Atunci cand nu este anotimpul anumitor fructe sau legume, cel mai sanatos este sa consumam legume si fructe congelate; acestea au calitati mai apro­piate de produsele naturale, intrucat nu au su­ferit nici o prelucrare termica si au pastrat in ele un maximum de vitamine.

 

Fructele si legumele, fiind foarte bogate in vi­tamine si in fibre, ar trebui sa detina un loc mult mai important decat cel pe care il acordam de obicei acestora in ali­men­tatia noastra. Dieteticienii ne recomanda sa mancam fructe si legume de cinci pana la zece ori pe zi. Este extrem de mult! - veti spune. Puteti sa beti suc de fructe si de legume (su­curile proaspete preparate acasa ne ofera un ma­ximum de energie), faceti supe si salate din legume. Atunci cand facem totul noi insine, avem nu numai avantajul de a sti intot­deauna exact ce mancam, dar pastram si controlul exclusiv asupra alimentatiei noastre.

 

Produsele din comert contin de cele mai ­multe ori ingrediente nerecomandate pentru sana­tate: zahar, sare, grasimi si un numar mare de coloranti si de aditivi de toate genurile, obti­nuti pe cale sin­tetica. Acestea sunt cauza producerii unui mare numar de boli, precum diabetul, afectiunile cardio­vasculare si cancerul. De exemplu, nitritii din me­zeluri - mai ales din renumitii hot dog - sunt recu­noscuti drept cancerigeni.

Atunci cand acordam un mare interes sana­tatii noastre trebuie sa reducem cat mai mult posibil consumul acestor produse prelucrate. Carne rosie in fiecare zi la mese, nu este o idee chiar buna. Mancati mai degraba carne de curcan, de pui, oua, tofu, branza, legume etc.

 

In general, atunci cand avem grija sa ramanem cat mai aproape de natura, riscam mai putin sa facem o optiune proasta; ne indepartam de tot ceea ce este prelucrat, albit, rafinat, oferindu-ne astfel o portie de sanatate. Sa alegem orezul integral, nu cel alb, cerealele intregi, neprelucrate, nu cele tran­s­formate, colorate, in­dulcite si lipsite de orice (sau aproape orice) valoare nutritiva. Acelasi lucru ar trebui sa se intample si in cazul fainii, al pastelor si produselor de panificatie. Acum nu mai este nevoie sa alergam prin micile piete cu alimente naturale pentru a gasi aceste produse sanatoase; ele au pa­truns si in marile piete alimentare.

 

Nu puteti rezista la orice este crocant, la pra­jiturele, la biscuiti, la inghetata si la bauturile carbo­gazoase care va fac cu ochiul din fundul ca­marii sau al frigiderului? Nu mai cumparati! Investiti suma (enorma, veti vedea) pe care o acordati acestor calorii goale, care nu fac decat sa va ingroase ar­terele si talia, in acele extraordinare fructe a caror placere v-ati refuzat-o pana acum. Cum­pa­rati-va un ananas bun, un mango, zmeura, cirese. Nu veti suferi mult timp, ci va veti simti la fel de satisfacut.

 

O alimentatie variata

Unul dintre secretele alimentatiei sana­toase consta in alegerea unor alimente variate. Daca tot timpul anului nu mancam decat carne de vita si cartofi, ne privam de un mare numar de elemente nutritive si de vitamine. In schimb, daca ne facem zilnic un meniu variat, in­cluzand toate elementele pe care ni le ofera natura, vom beneficia, din partea fiecarui aliment, de un ma­ximum de calitati si de pro­prietati. Este la fel de important sa ne gandim sa includem in fiecare zi - chiar la fiecare masa - cele patru mari grupe ali­mentare. Aceasta este cea mai buna modalitate de a se evita carentele, care s-ar putea transforma in adevarate boli.

 

Persoanele care nu beau suficient lapte, de exem­plu, se expun la osteoporoza. Intrucat aceasta boala apare mai ales la femei, ele ar trebui sa ­acorde o atentie deosebita consumului de calciu. Daca nu va place laptele, consumati iaurt, branza, tzatziki etc., dar aveti grija sa alegeti aceste produse cu cat mai putine grasimi. Laptele cu 3,25% grasime este in­dicat doar pentru bebelusi si pentru femeile in­sarcinate!

 

Controlul aportului caloric

Excesul de greutate fiind un fel de ''mana de ajutor'' intinsa bolii, a alege sa fii sanatos inseamna si sa iti controlezi aportul caloric. Oricine are inte­resul sa atinga si sa isi mentina o greutate nor­mala. Studiile realizate pe animale mici au demon­strat ca o alimentatie cu un aport caloric mai restrans con­tribuie la pastrarea sanatatii si fa­vorizeaza lon­ge­vitatea. Nu putem afirma, stiintific vorbind, ca s-ar produce acelasi fenomen si la om, dar sunt mari sanse sa avem de castigat adoptand un astfel de regim. In Antichitate, grecii se conduceau dupa aceste precepte. Ceea ce trebuie sa evitam insa este sa fim supusi permanent la regim: variatia frecventa a greutatii constituie un pericol pentru sanatate, un pericol mai mare poate decat excesul de greutate insusi.

 

Se spune ca cei din America de Nord man­ca in general prea mult si prost, dar e valabil si pentru Europa. Ca dovada, de cate ori nu ne simtim ba­lonati sau ingreunati dupa o masa? Cati dintre noi nu trebuie sa recurga la medicamente impotriva ba­lonarii, antiacide sau. la ceasca lor de apa calda? Nu este normal! O alimentatie usoara, rationala, ne aduce un plus de energie, si nu o obo­seala extrema. Ea reuseste sa con­troleze nivelul colesterolului si greutatea si ne apara de un mare numar de boli.

 

Faceti experienta de a diminua treptat aportul dumneavoastra caloric. Veti fi surprins sa constatati impactul acestei mici schimbari in obiceiurile dum­neavoastra.

 

Binefacerile postului

Chiar daca are contestatari inversunati, postul are si numerosi adepti - mai ales printre fiintele cele mai intelepte ale planetei, precum calugarii. Postul este un moment de repaus pe care il oferim cor­pului nostru pentru a-i permite sa se dezintoxice. Nu trebuie deci sa fie considerat drept un mijloc de a pierde din greutate, ci pur si simplu un mod de a ne purifica. Avand un puternic rol re­­generator, postul ajuta la combaterea anumitor indispozitii si chiar a anumitor boli. El favorizeaza circulatia san­guina, micsoreaza sau face sa dispara simptomele asociate artritei sau reumatismului si permite fi­catului sa se refaca. Fara a mai pune la socoteala pacea pe care postul o coboara in sufletul celor care il practica!

 

Daca faceti parte dintre aceia care se tem de efectele postului sau carora le este frica de faptul ca nu vor rezista, sa stiti ca nu este neaparat nevoie sa incepeti cu o cura de zece zile. De altfel, pentru a porni intr-o astfel de calatorie, asigurati-va mai intai ca aveti la indemana ceea ce trebuie. Singur insa, fara ajutor si fara prea mult deranj, veti putea tine, ocazional, un post de o zi sau doua. Corpul si sanatatea dumneavoastra vor beneficia de aceste scurte dezintoxicari. Nu uitati sa beti ceaiuri sau pur si simplu apa mai multa, pentru a nu va des­hidrata.

 

Pentru a beneficia de efectele postului cu mai putin efort, puteti sa faceti si cure de suc de fructe si de legume. Acest procedeu permite corpului sa elimine toxinele care il incomo­deaza si sa se purifice.

 

Traiasca apa!

Nu se va vorbi niciodata suficient de mult de importanta apei si de contributia ei la mentinerea sanatatii. Absenta ei produce in­toxicatii, dezechilibre interne  si multe alte probleme de sana­tate. Nu de­geaba se recomanda sa consumam in fiecare zi intre sase si opt pahare de apa! Corpul nostru are nevoie de apa pentru a fi capabil sa functioneze la para­metrii maximi. Nu asteptati sa va ceara un pahar cu apa atunci cand aveti gura uscata; il faceti sa sufere inutil si starea de des­hidratare in care va aflati este deja destul de avansata.

 

Formati-va obiceiul de a bea un pahar cu apa ori de cate ori treceti pe la bucatarie sau lasati o sticla cu apa la indemana pe masa de lucru si fixati-va ca scop sa o terminati inainte de a incheia lucrul! Lichidele din corpul dumnea­voastra vor ajunge la un nivel propice starii de sa­natate, veti elimina in mod regulat toxinele si intregul organism se va simti mult mai bine. Aceasta se va vedea mai intai pe tenul dum­neavoastra, care va straluci de sanatate si pe pielea dumneavoastra, care va avea mai multa suplete si elasticitate.

 

Vitamine si suplimente alimentare

Argumentul forte al celor care sunt impotriva utilizarii vitaminelor si suplimentelor se bazeaza pe faptul ca natura ne ofera tot ce avem nevoie si ca nu are rost sa rontaim pastile pentru a aduce corpului nostru ceea ce este necesar bunei sale functionari. Argument valabil - cu exceptia cazului in care, din diverse motive, numeroase per­soane nu reusesc sa consume in fiecare zi ceea ce este strict necesar si ajung la carente care se trans­forma, mai de­vreme sau mai tarziu, in stari de indis­pozitie si chiar in boli.

 

O femeie care nu consuma zilnic suficient calciu pentru a-si mentine oasele ­sa­natoase risca in viitor sa sufere de osteoporoza, dar daca va compensa lip­surile cu un su­pliment de calciu, are mari sanse sa scape de o astfel de boala. Este preferabil sa in­cer­cam sa facem tot ceea ce trebuie pentru ca alimen­tatia sa corespunda in intre­gime nevoilor noastre, dar atunci cand nu reusim trebuie sa recurgem la su­pli­mente si vitamine.

 

Femeile insarcinate, cele care alapteaza, per­soanele aflate in convalescenta sau cele care sunt supuse unui stres puternic ar fi bine sa se gan­deasca la vitamine si la suplimente alimentare; acestea pot reprezenta un ajutor pretios pentru traversarea, fara obstacole, a perioadelor extrem de solicitante pentru organism. Multe persoane au constatat ca vitamina C luata la inceputul unei raceli sau al unei ­gripe reuseste sa atenueze simptomele si sa reduca durata acestor boli. Unii spun chiar ca si-au infrant gripa cu vitamina C, atunci cand au administrat-o de la primele simptome.

 

Reducerea absorbtiei de grasimi

Sa ne hranim sanatos inseamna si sa reducem absorbtia de grasimi. Oamenii care con­suma cartofi prajiti, alimente prajite, man­caruri crocante, peste pané si bacon de mai multe ori pe saptamana sunt oare constienti la ceea ce este supus organismul lor? Sunt constienti de daunele pe care aceste gra­simi le produc orga­nismului lor? Oricum, aceasta grasime asimilata de organism se transforma in depozite adipoase!

 

Odinioara se recomanda sa facem provizii pentru a putea trece prin perioadele dificile; viata in general era grea, casele prost incalzite, muncile agricole erau pe cat de solicitante, pe atat de istovitoare. Orga­nizarea si neprevazutul vietii cotidiene duceau la un enorm consum de energie.

 

Lucrurile s-au schimbat insa; astazi nu mai este atat de important sa ne asiguram rezerve de gra­sime. Viata noastra sedentara ne cere mult mai putin con­sum de energie fizica decat altadata, acesta fiind motivul pentru care trebuie sa compensam efortul impus altadata prin exercitiu fizic.

 

Grasimea care se depune solicita organis­mului multa energie si, in con­secinta, in­cetineste func­tionarea metabolismului nostru. Cand spunem me­tabolism lent, spunem probleme de sanatate - pe termen mediu sau lung. Astfel, a ne ho­tari sa sca­pam de aceste kilograme in plus in­seamna sa de­venim adeptii unei vieti sa­natoase.

 

Uneori, o anumita presiune sociala ne deter­mina sa slabim: criteriile de fru­musete sunt asociate astazi cu siluetele subtiri, iar persoanele grase sunt victime a tot felul de preju­decati si critici. Intr-o anumita masura se poate ca acesta sa fie un pre­text, dar altele sunt adevaratele motive pentru care ar trebui sa ajungem la greutatea ideala. Sa fim sin­ceri, atunci cand ac­tio­nam numai sub aceasta pre­siune sociala, rezul­ta­tele sunt arareori multumi­toare sau durabile. Pentru ca nu adevaratele motive sunt cele care ne fac sa actionam, pentru ca nu facem toate acestea pentru noi insine. Este ca atunci cand ne lasam de fumat pentru a face placere sotului sau copiilor; in general, aceasta hotarare buna nu tine mult timp. Ca sa fie de durata, trebuie ca decizia sa vina si din interior, sa fie facuta pentru sine.

 

Atunci cand obisnuinta de a manca gras, sarat, dulce sau pane vine din copilarie, cand asta e tot ce stim, schimbarile sunt mai dificil de facut. Totusi, nu este un motiv suficient pentru a conti­nua sa ne alimentam la fel tot restul vietii.

 

Pe vremuri, parintii nostri aveau scuza ca nu stiu cum sa se hraneasca corect - putini oameni stiau. Acelasi lucru se intampla si cu tigarile. Se fumau cantitati in­dus­triale de tigari, fara remuscari, fara sentimente de vinovatie, pentru ca nu se stia ca acestea puteau provoca boli sau, daca unii stiau, mesajul nu ajungea peste tot. Astazi nu numai stiinta face pasi uriasi, ci, in plus, in fiecare zi suntem mai bine informati despre toate acestea. Avem acum acces, cu usurinta, atat la informatiile recente, cat si la cunostintele celor mai indepartate civilizatii. Pretutindeni, zil­nic, la tele­viziune si la radio, in ziare, in reviste si in carti, la scoala si pe Internet se vor­beste fara incetare de intre­ti­nerea sanatatii: ce este bun si ce nu este bun pentru noi, ce sa facem pentru a preveni o anumita boala, ce aliment poseda sau nu anumite proprietati. Acum, avem la indemana toate cunostintele referitoare la sa­na­tate: nu putem sa le mai ignoram si nu putem sa mai ignoram me­sajele care ne sunt adresate cu pri­vire la grasimile pe care le ingur­gi­tam. Pentru a ne mentine sa­na­tatea trebuie sa redu­cem cat mai mult posibil con­sumul de grasimi saturate si sa optam pentru grasimi mono- si poli­saturate.

 

Un obicei sanatos si intelept in materie de gra­simi consta in a inlocui untul cu uleiul de masline. Uleiul de masline este excelent pentru sanatate; acesta ocupa un loc important in renumitul regim mediteraneean si mediteraneenii sunt oameni foarte sanatosi; bat recorduri de longevitate!

 

Avem tot interesul sa micsoram si consumul de carne rosie in favoarea carnii albe si a pestelui,  un alt aliment extrem de sanatos (de altfel, pestele face parte si el din meniul zilnic al locuitorilor din zona Mediteranei). Si dintre produsele lactate ar trebui sa le alegem pe cele care au cel mai scazut nivel de grasimi.

 

Zaharul pe banca acuzatilor

Daca grasimea a fost ''incriminata'' in ultimii ani, se pare ca zaharul este pe locul imediat urmator. Atentie! Nu numai zaharul rafinat din prajiturile si bomboanele noastre preferate, ci si cel pe care il gasim in paine, cartofi si paste, de exemplu.

 

Studii americane in curs de desfasurare do­vedesc faptul ca exista o legatura intre acest zahar si bolile cardiace si mai ales cancere. Primele re­zultate ale acestor cercetari aprofundate ne de­ter­mina sa credem ca zaharul ar avea o in­fluenta la fel de mare ca si grasimea in ingrosarea peretilor vas­culari si, in ultima instanta, in acciden­tele cardiovasculare.

 

In plus, de mai multi ani, mai multe studii de specialitate au semnalat un risc crescut de cancer al colonului, in cazul unui consum mare de zahar. E nevoie sa rea­mintim ca zaharul este elementul declansator al dia­betului, boala cu o amploare extra­ordinara in America de Nord?

Articole asemănătoare

  • Dieta alcalina – sanatate si vitalitate

    Prin schimbarea alimentatiei si introducerea in meniul zilnic a cat mai multor legume si fructe alcaline organismul capata mai multe energie si vitalitate, pierde in mod natural si sanatos din greutate, reduce simptomele unor boli cronice si, in ansamblu, creste calitatea vietii

  • Apa, un nutrient esential

    In mod surprinzator, beneficiind de o cantitate suficienta de calorii, organismul uman este capabil sa genereze mii se substante nutritive ce-i sunt necesare pentru a functiona normal.

  • Cateva idei pentru un mic dejun sanatos

    Pentru o viata traita intr-un mod sanatos, mancarea principala a zilei, micul dejun, trebuie sa contina multe fibre si carbohidrati complecsi

  • Dieta de weekend

    Putem scapa de kilogramele in plus in doar patru weekend-uri? Asa este, putem da jos in mod sanatos 4 kg, iar in plus intram mai tonici, mai binedispusi si mai motivati in noua saptamana

  • Alimente pentru reducerea nivelului de colesterol

    Colesterolul este o grasime ceroasa - ca substanta - si care apare in mod natural in toate partile corpului. Corpul nostru are nevoie de colesterol pentru a functiona in mod corect. Dar, daca aveti prea mult in sange, acesta se poate lipi de peretii arterelor.


Warning: fopen(cache/38847df6f9f335508171b80f1695b408) [function.fopen]: failed to open stream: No such file or directory in /var/www/html/lib/classes/loadcache.lib.php on line 139