Boabele de naut pot combate impotenta
Pilulele magice pentru potenta au fost mai mult decat binevenite pentru multi barbati, dar efectul nu a fost si cel scontat. De cele mai multe ori, dupa cateva luni de folosire a acestor pilule, ele isi fac tot mai greu efectul. Si atunci poate cele mai eficiente solutii, cu riscuri minime, ar trebui sa le cautam in medicina naturala. Desi adesea au fost considerate mai mult de domeniul mitului, studii recente de specialitate au demonstrat un lucru incontestabil. Si anume, alimentele naturale, chiar daca li s-a minimalizat eficienta, sunt cel mai bun tonic sexual, in special pe termen lung. Astfel, telina, de mult timp recunoscuta pentru efectele sale afrodisiace, se poate consuma in salate sau, pentru o mai mare eficienta, sub forma de suc. Pentru ca efectul dorit sa apara, este necesara o cura periodica si indelungata cu aceasta leguma. De asemenea, aceleasi efecte afrodisiace le au ceapa si usturoiul.
Tot pentru o mai mare potenta, se poate utiliza si nautul. In acest sens, se ia o mana de boabe de naut bine spalate, se pun intr-o cana de apa calduta si se lasa pana a doua zi dimineata, cand se strecoara. Zeama rezultata se bea, iar boabele de naut se folosesc in scopuri alimentare. Efecte excelente au si semintele de floarea-soarelui, nucile, samburii de caise, mai ales asupra barbatilor care au o vitalitate generala scazuta sau sunt supraponderali. Ele sporesc fertilitatea deoarece sunt foarte bogate in vitamina E si, totodata, sunt foarte bune ca protector impotriva impotentei vasculare. Tot ca remedii naturale contra impotentei se pot utiliza si condimentele picate, cum ar fi cardamomul, scortisoara, nucsoara si ghimbirul.
In mintea barbatilor exista cateva false mituri despre potenta si masculinitate. Multe dintre acestea constituie, de fapt, tot atatea cauze ale impotentei. Astfel, unii considera ca alcoolul ii face mai potenti, dar in realitate, alcoolismul este cauza numarul unu a impotentei hormonale.
Carnea sau prajelile dau putere, acesta este un alt mit despre potenta.
Desi sunt foarte bogate in calorii, consumul lor reprezinta un adevarat dezastru pentru vasele de sange, iar statisticile arata ca in jur de 90% din barbatii de 50 de ani care sufera de impotenta vasculara sunt si mari consumatori de carne.
Află mai multe despre
Articole asemănătoare
-
Zmeura Glen Coe
Varietate de zmeur cu arbusti puternici, rezistenti, vigurosi, ce pot sa depaseasca la maturitate 150 de cm inaltime, Glen Coe surprinde nu doar prin productivitatea ridicata din fiecare sezon, dar mai ales datorita culorii mai putin intalnite la boabele de zmeura, de un rosu inchis cu nuante violet.
-
Chiftelute grecesti de naut cu cartofi si busuioc
Daca simtiti ca vara este departe si vi s-a facut prea dor de Grecia aveti o singura solutie: sa mancati greceste, sa inchideti ochii si sa visati la zilele frumoase care mai au deocamdata ceva de asteptat.
-
Gradina mea de flori in decembrie
Dupa sosirea oficiala a iernii s-ar putea intelege ca, din cauza frigului si a conditiilor meteorologice tot mai nefavorabile, uneltele de gradinarit pot fi puse la adapost in asteptarea primaverii.
-
Supe nutritive. Supa de linte
O masa usoara si calda servita dupa-amiaza este ceea ce aveti nevoie. Pentru a va bucura de gustul leguminoaselor, puteti pregati o supa de linte. Boabele de linte sunt nutritive, continand totodata multe proteine si glucide sanatoase.
-
Boabele de naut, gustoase dar mai ales sanatoase
Nautul este o planta din familia leguminoase, asemanatoare cu mazarea, ce provine din vestul Asiei, India si zona Mediteranei.