Amplasati cu atentie plantele de interior

bromelia

 

 Indragim mult plantele de interior, dar stim cum sa le pozitionam si sa le ingrijim pentru a ne bucura de ele cat mai mult timp? Sunt plante care iubesc umbra, altele vor sa profite de umbra si lumina in aceeasi masura, iar altele nu pot trai fara lumina constanta.

 

Aspidistra si Sanseveria se asaza cat mai departe de fereastra, dar  au nevoie totusi de putina lumina.

 

In penumbra, in apropierea unei ferestre care nu primeste lumina soarelui direct trebuie sa amplasam Dracena.

 

La lumina din plin, dar totusi nu soare direct putem pozitiona Bromelia.

 

In ceea ce priveste temperatura optima pentru plantele de interior exista necesitati diferite de temperatura. Majoritatea plantelor prefera temperaturi cuprinse intre 15 si 25 grade Celsius.

 

Plantele de interior tolereaza diferente de temperatura mici, adica de 2-3 grade intre zi si noapte. Singurele specii care se adapteaza usor la variatiile  mari de temperatura sunt cactusii si plantele carnoase, suculente.

 

De asemenea nu trebuie sa asezam plantele in apropierea radiatoarelor, caloriferelor sau sobelor si nici in apropierea sistemelor de aerisire.

 

Legat de umiditate, majoritatea plantelor de interior au nevoie de un anumit grad de umiditate pentru dezvoltarea lor armonioasa. Sistemele de incalzire centrala pe care le avem insa in casa creeaza o atmosfera mult mai uscata decat cea necesara plantelor.

 

Pentru a compensa acest lucru exista cateva metode simple pentru a creste usor umiditatea. Cea mai populara este amplasarea unui vas cu apa in apropierea surselor de caldura. Putem confectiona un recipient sau aranjament de compost si pietre care trebuie udat constant pentru a mentine umiditatea constanta.

 

Daca grupam plantele cat mai compact atunci vom mentine mai bine umiditatea necesara pentru ca plantele isi creeaza un microclimat. De asemenea  putem pulveriza apa peste frunze de cateva ori pe zi daca este foarte cald in casa. In consecinta cu cat o camera este mai calduroasa. cu atat va trebui sa asiguram o umiditate mai mare. Iar daca o camera este mai racoroasa, atunci aceste operatiuni vor fi mai putine sau chiar deloc.

 

Spatiul conteaza la fel de mult ca oricare dintre necesitatile mai sus enumerate. De aceea este necesar sa replantam macar o data pe an toate plantele din casa in ghivece mai mari. Plantele se vor dezvolta mai bine si mai repede daca au spatiu. Daca le vom lasa in ghivecele initiale, radacinile vor creste peste masura si se vor deteriora din lipsa de spatiu, oxigen si pamant fertilizat. De retinut totusi ca exista si plante la care schimbarile in alte ghivece sunt foarte delicate pentru ca au radacinile mici si fragile, printre acestea enumeram Bromelia, violetele africane, cactusii.

 

Replantarea se face cel mai bine primavara inainte ca plantele sa-si reia cresterea. Pentru a verifica daca au nevoie de aceasta operatiune trebuie sa rasturnam ghiveciul, sa scoatem planta si sa-i inspectam radacinile.

 

Daca observam numeroase radacini iesite inseamna ca trebuie replantata in ceva mai mare. Alegem ghivece putin mai mari decat cele anterioare si folosim acelasi tip de pamant fertilizat.  

 

GradinaMea.ro

Articole asemănătoare


Warning: fopen(cache/5e240189ccfc9e2434f990a210b3b201) [function.fopen]: failed to open stream: No such file or directory in /var/www/html/lib/classes/loadcache.lib.php on line 139