Sanchezia speciosa - o planta cu frunzis elegant
Foto; GradinaMea.ro/V.S.
Denumire stiintifica: Sanchezia speciosa (sinonim cu S.glaucophylla, S.nobilis si S.spectabilis)
Denumiri comune: Sanchezia
Familie: Acanthaceae
Origine: Peru, Ecuador, padurile tropicale de la ecuator
Aspect si prezentare: Planta exotica, cu crestere robusta, ce poate ajunge pana la 60-70 cm inaltime, cu frunzis deosebit si foarte decorativ, este intalnita din ce in ce mai des in
Conditii de ingrijire/cultivare:
Daca avem in vedere locul de origine al acestei minunate plante, vom observa ca iubeste foarte mult lumina, avand nevoie de cateva ore bune de soare, zilnic. Pentru a-i face pe plac, trebuie sa o asezam intr-o locatie cu lumina intensa, vecinatatea unei ferestre insorite fiind locul ideal.
Adora caldura, temperatura mediului ambiant va trebui sa fie corelata cu cantitatea de lumina primita. Cel mai mult ii prieste o temperatura de 20-26 grade Celsius dar in sezonul rece rezista si la 14-15 grade.
Udarea este un alt factor de mediu ce va fi mereu in stransa legatura cu lumina si desigur, caldura. In sezonul cald, Sanchezia este foarte setoasa, avand nevoie de apa la fiecare 3-4 zile. Pe perioada iernii, cand si lumina si caldura sunt reduse, necesitatile de apa scad si ele.
Ca planta originara din padurile tropicale ecuatoriale, Sanchezia speciosa, apreciaza umiditatea atmosferica ridicata, drept pentru care, pentru a o ajuta sa-si mentina un frunzis verde si sanatos, va trebui sa o pulverizati periodic cu apa. Cel mai indicat ar fi sa utilizati un umidificator de camera si sa asezati ghiveciul in dreptul acestuia.
Desi tolereaza si un pamant obisnuit de gradina, cel mai bine se dezvolta intr-un substrat pe baza de mranita si pamant de ericacee. Orice alegere veti face, evitati solurile alcaline, intrucat Sanchezia nu tolereaza un pH mai mare de 7.
Fertilizarea este necesara la plantele mature, la care nu se schimba substratul in fiecare primavara sau la cele la care se procedeaza doar la surfatarea acestuia. Pentru primul caz se va folosi la inceputul primaverii un ingrasamant granulat cu dispersie lenta, iar pentru exemplarele la care se inlocuieste doar jumatatea superioara a substratului, se va aplica lunar, o doza slaba de fertilizant lichid pentru plante decorative prin frunzis.
Plantele tinere, carora li se inlocuieste anual substratul, nu au nevoie de fertilizare.
Inflorirea se produce arareori in conditii de interior, desi aparent nesemnificativa, surprinde prin aspectul interesant de spic. Florile sunt mici, tubulare, de culoare galbena, grupate in panicule drepte si inconjurate de bractee lungi, rosii-stacojii.
Inmultirea este anevoioasa si se realizeaza prin butasirea lastarilor terminali. Pentru un procent mare de reusita, butasii se vor planta pe substrat de turba in minisera, asigurandu-li-se in mod constant caldura si umiditate ridicata. Perioada propice de propagare este intre lunile mai si august.
Trucuri si sfaturi speciale: Mentineti aspectul compact al plantei, asezand-o intr-o locatie luminoasa si ciupindu-i periodic varfurile de crestere.
Asigurati-i o umiditate ridicata, prin pulverizarea periodica a frunzisului, dar si o aerisire corespunzatoare, astfel incat sa reduceti riscul atacului cu paianjeni rosii sau cosenile.
Primavara, daca planta s-a degarnisit de frunzele bazale, tundeti-o radical si schimbati-i substratul cu unul proaspat. Isi va reface frunzisul elegant si sanatos in cca 2-3 luni.
Iunie 2008
GradinaMea.ro/V.S.
Articole asemănătoare
-
Ciubotica cucului in terapiile naturiste
O planta cu flori galbene, mici, inalta de pana la 30 de cm, ciubotica cucului este utilizata in tratarea unei game largi de afectiuni.
-
Cinci lucruri pe care (poate) nu le stiati despre bambus
Bambusul este o planta cu adevarat miraculoasa: creste surprinzator de rapid, tulpinile sunt rezistente la socuri si presiune, dar in acelasi timp elastice, este comestibil, utilizat in medicina traditionala orientala, are puternice proprietati antibacteriene.
-
Hoya, floarea de ceara
Hoya este o planta cu tulpini flexibile prevazute cu radacini fixatoare in dreptul nodurilor. Are frunze pozitionate simetric, doua cate doua, deseori suculente sau pergamentoase, ovale sau ascutite. Deosebit de interesante sunt florile albe, facute parca din ceara sau portelan.
-
Socul - un remediu natural eficient
Socul este o planta cu multiple calitati terapeutice, nelipsita din cartile de specialitate care o trateaza ca pe una dintre cele mai importante remedii naturale.
-
Lisianthus, frumoasa in gradina si casa
Originara din Statele Unite ale Americii, lisianthus este o planta cu flori foarte frumoase, motiv pentru care deseori este aleasa de horticultori pentru a orna gradinile.