Istoria condimentelor in gastronomia europeana
Nevoia permanenta de hrana, impreuna cu dorinta oamenilor de a explora noi taramuri ale gustului, au condus cu foarte mult timp in urma la conturarea artei gastronomice. Cea mai importanta etapa a dezvoltarii sale in spatiul european, am putea spune fara exagerare, a fost evul mediu si asta datorita condimentelor de care noi cei de astazi nu ne-am mai putea desparti nicicand.
Expresii de tipul “ca sarea in bucate”, “e sarea si piperul“, infatiseaza cu prisosinta ca gustul desavarsit nu exista in genere in absenta acestora.
Cruciatii si condimentele
Razboiele purtate de crestini in Tara Sfanta in timpul cruciadelor a avut, se pare, urmari insemnate si in alte planuri decat acela religios. Regii, cavalerii, domnii si alti cruciati, printre care se aflau si numeroase femei, au adus la intoarcere in tarile de origine condimente pe care au inceput sa le intrebuinteze in prepararea bucatelor.
Comertul a suferit si el unele schimbari dupa evenimentele mentionate, locuitorii batranului continent indreptandu-si atentia mai cu seama catre mirodenile din Cairo, Alexandria (Egipt), Damasc (Siria), Bagdad ori Mosul (Irak).
Iata care au fost principalele condimente indragite de inaintasii nostri in Evul Mediu:
Piperul – a fost poate cel mai scump si cautat in perioada medievala. La inceput provenea din Asia iar mai taziu din Africa.
Scortisoara – un condiment cu gust si miros special obtinut din scoarta de Cinnamomum zeylanicum.
Cuisoarele – erau indigene in Insulele Moluce, supranumite Insulele Mirodeniilor, din Indonezia.
Ghimbirul –cunoscut deopotriva sub numele de “Grauntele Paradisului” a fost pe la anii 1300-1400 un substituent al piperului negru, care era insa mult mai costisitor.
Sofranul – este poate cel mai vechi colorant natural utilizat in bucatarie. Detine de asemenea proprietati organoleptice distinctive
Cardamomul – Planta din sud-estul Asiei, ale carei graunte au un gust piperat
Mustarul – condimentul cu gust iute devenit aproape traditional si in Romania
Sursa foto
I. C.
Articole asemănătoare
-
Cinci citrice pentru un desert de vara
Portocalele rosii sunt zemoase, cu un gust mai acrisor decat portocalele obisnuite, si cu siguranta multi suntem obisnuiti mai curand cu sucul la cutie decat cu fructul in sine. Sunt portocale bune si pentru prajituri sau tarte, acele note putin acide, racoritoare, facandu-le sa aiba un gust cu adevarat aparte.
-
Cartoful lui Parmentier
Daca nu ar fi fost eforturile nutritionistului si dieteticianului Antoine Augustin Parmentier (1737-1813) poate ca Franta ar fi adoptat mai tarziu cartoful, poate niciodata.
-
Mic dejun in stil frantuzesc: ridichi sote
Istoria micului dejun frantuzesc incepe in secolul al XVIII-lea dar sintagma asociata, petit dejeuner, a aparut abia la sfarsitul veacului trecut. Si nu degeaba i s-a spus “petit”, deoarece este mai degraba un rasfat la primele ore ale diminetii.
-
Istoria violetelor africane
Desi par sa apartina unei lumi exclusiv situate la capatul Pamantului, violetele africane sunt in realitate printre cele mai cunoscute si indragite plante de apartament.
-
Parcul National Defileul Jiului
Infiintat in anul 2005 pe suprafata de 11,127 hectare, Parcul National Defileul Jiului este una dintre cele mai tinere arii protejate din Romania.