Cartoful lui Parmentier

Adus din fascinanta America in Franta, cartoful a fost privit cu repulsie si teama la inceput chiar si de catre cei educati, care priveau cu mefienta ciudata leguma, temandu-se ca va aduce boli si nenorociri celor care o mancau. Nici macar cand Ludovic al XVI-lea nu a reusit sa ii convinga pe supusii sai ca este bine sa manance cartofi, nici macar dupa ce ar fi declarat ca floarea sa preferata ar fi cea a cartofului. Pe care o si purta uneori la butoniera, repede imitat de curteni. Daca nu ar fi fost eforturile nutritionistului si dieteticianului Antoine Augustin Parmentier (1737-1813) poate ca Franta ar fi adoptat mai tarziu tuberculii, poate niciodata. Ca un pionier in aceste domenii revolutionare atunci Parmentier s-a convins repede ca noua leguma este utila, ieftina si gustoasa (tot el ar fi sustinut extragerea zaharului din sfecla de zahar). Doar ca era nevoie si de un truc, o stratagema, o idee care sa ii convinga pe parizieni - si apoi pe ceilalti - ca trebuie sa planteze si mai ales sa manance des cartofi. Si intr-un tarziu solutia s-a gasit.  
 
Unii cronicari au prezentat-o doar ca pe o poveste, o legenda populara, in vreme ce alte izvoare o dau ca un fapt sigur, insa oricare este adevarul in amintirea francezilor numele lui Parmentier a ramas pentru totdeauna legat de "pommes de terre". Banalii cartofi. Pentru a-i convinge pana la urma pe oamenii de rand sa inceapa sa manance noua leguma celebrul nutritionist a avut o idee geniala. A poruncit ca un camp mare de langa Paris sa fie cultivat cu cartofi, anuntand oficial ca aceasta este cultura dedicata nimeni altcuiva decat regele, si oricine ar indrazni sa fure fie si un tubercul va fi aspru pedepsit. Daca pe tot timpul zilei campul cu cartofi era pazit ca strasnicie de soldati inarmati, care se plimbau peste tot si aparau legumele pentru masa regelui, odata cu venirea serii temutele santinele se retrageau si se faceau ca nu vad nimic din ce se intampla. Mai intai unul, apoi doi, apoi mai multi, si treptat dupa ce se intuneca parizienii (si mai tarziu si cei din asezarile invecinate) se strecurau si furau cat de multi cartofi puteau, fericiti ca in acest fel se pot bucura de o mancare regala. A fost inceputul, si in scurta vreme francezii au inceput sa cultive si sa creasca astazi atat de obisnuitul cartof, si nu mai era pentru nimeni ceva deosebit. Ba chiar o mancare simpla, pentru cei saraci si cei instariti deopotrivi, pe care o puteai alege pentru ca era ieftina si avea si gust. 
 
Dar pentru Parmentier necazurile nu se opreau aici, iar recunostinta poporului pare sa nu fie prea mare. Peste nu foarte multa vreme, cand a candidat pentru un loc de deputat, parizienii nu i-au dat suficiente voturi! Si se pare ca unii dintre protestatari i-au reprosat tocmai ca este cel care a introdus cartoful in gastronomia cotidiana, si ca sigur daca va ajunge la putere ii va sili sa manance pe viitor numai cartofi.

Foto: wikipedia.org,