Coquito - nucile de cocos miniaturiale

Sunt rotunde, neasteptat de mici, cu o coaja tare ce se sparge foarte usor si un miez rotund, cat o aluna, alb, dulceag, amintind de aroma unei migdale crude. La prima vedere par sa fie nuci de cocos in miniatura, poate una care nu a mai crescut sau o farsa a unui gradinar cu simtul umorului, dar coquito (originare din Chile, unde se si bucura de o neasteptata popularitate) sunt o gustare, un desert si un ingredient foarte popular in America Centrala.

Fructele arborelui Jubaea chilensis, aceste coquito sunt folosite pentru mai multe retete devenite clasice de siropuri sau vin, le intalnim intregi sau rase pe prajituri, inghetata, sub forma de jeleuri delicioase, in budinci sau chiar in bauturi (carora li se poate adauga alcool) cu lapte de cocos, o specialitate din Puerto Rico. Si daca la prima vedere nu par foarte atragatoare sau gustoase, cei care au incercat coquito crude spun ca dupa ce indepartezi coaja miezul crud (ce poate fi fiert sau copt la fel de bine) este putin crocant, dulceag, si asa cum se intampla cu miezul de nuca sau cu alunele este greu sa te opresti la cateva bucati. Iar cum in ultima vreme aceste minuscule nuci de cocos au inceput sa apara si in oferta unor magazine online ar putea fi o surpriza pentru cei care vor sa incerce un gust nou, exotic, sau pentru a surprinde invitatii la o masa festiva.

Foto: exportersindia.com

 

Articole asemănătoare


Warning: fopen(cache/5d236213d2ab2f374dab7b97b3736f94) [function.fopen]: failed to open stream: No such file or directory in /var/www/html/lib/classes/loadcache.lib.php on line 139