Ceai frantuzesc cu mere si scortisoara


Toamna este vremea cand ne putem bucura cel mai mult de abundenta fructelor. Dupa o vara intreaga in care au fost mangaiate de razele soarelui, a sosit vremea recoltarii. Ceaiul frantuzesc cu mere si scortisoara este una dintre bauturile cele mai apreciate ale sezonului iar asta, depotriva, gratie gustului si proprietatilor sale binefacatoare.

Acesta ofera elemente nutritive necesare sistemului imunitar, pregatind organismul sa intampine virozele si celelalte boli comune iernii. Jean Valnet, fitoterapeut francez, recomanda consumul zilnic de ceai de mere, pentru combaterea virusurilor racelii si gripei si pentru indepartarea artritei si gutei. Scortisoara, foarte aromatica, se adauga pentru imbunatatirea calitatilor organoleptice si pentru a stimula functia circulatorie.

Ingrediente pentru 2-3 portii:

4 mere spalate si taiate
600 ml de apa
2 linguri cu miere
1 lingurita cu scortisoara macinata

Mod de preparare:
Se pun merele intr-un vas cu apa, se acopera si se pun la fiert la foc mic. Dupa ce devin moi, strecoara-le, apoi adauga cele 2 linguri de miere si scortisoara macinata. Serveste ceaiul fierbinte. 

Sursa foto: goodfon.com

I. C.


 

Articole asemănătoare


Warning: fopen(cache/f7d99832623f148814e7ac428097d6d4) [function.fopen]: failed to open stream: No such file or directory in /var/www/html/lib/classes/loadcache.lib.php on line 139