Cardamomul si marile bucatarii ale lumii
Cardamomul a fost intrebuintat pe post de condiment si medicament inca din antichitate si este in zilele noastre un simbol al bucatariei indiene. Chiar daca in afara patriei sale se numara printre cele mai scumpe produse din categoria sa, cardamomul este apreciat ca fiind cel mai frumos mirositor condiment, si ca atare este cautat fara dar si poate de admiratorii aromelor exotice.
Din India si tarile arabe pana in Scandinavia si America...
Daca in salbaticie creste, asa cum spuneam, doar in regiunile impadurite din sudul Indiei, intrebuintarea cardamomului in lume aproape ca nu are hotare. Indienii cunosc sute de amestecuri care ii pot pune in valoare savoarea proaspata ce aminteste de gustul eucaliptului, camphorului si al lamaii. Migratia fireasca spre tarile arabe a fost marea oportunitate a condimentului de a se afirma pe glob. Se spune ca arabii, responsabili si pentru popularizarea altor condimente, ar fi cei mai mari iubitori de cardamom.
Planta este utilizata aici in diverse sortimente de deserturi si bauturi, dar precumpanitor in aromatizarea ceaiului verde si a cafelei. Cafeaua arabeasca are un parfum intens de cardamom, atat de intens incat unori se poate crede ca in ceasca exista mai mult cardamom decat cafea. In mod obisnuit se pun doua pliculete cu seminte de cardamom la o cescuta de cafea.
Pe teritoriul Rusiei planta este folosita la obtinerea unui lichior special. Surpriza cea mai mare o constituie poate prezenta cardamomului in traditia culinara scandinava. Vikingii au avut o slabiciune pentru parfumul acestui condiment iar acest lucru se reflecta si astazi in retetele prajiturilor festive servite la sfarsit de an.
Astazi aria de cultivare a plantei s-a extins in Sri Lanka, Guatemala, China, Tanzania, dar si in tari precum Indonezia sau Mexic.
Un condiment cu proprietati tamaduitoare
Elettaria cardamomum se intalneste in doua varietati: Elettaria cardamomum var. Malabar si Elettaria cardamomum var. Mysore. Dintre acestea se pare ca varietatea din urma este mult mai aromata, continand o cantitate mult mai mare de cineol si limonen. Asa cum se cade in cazul plantelor de valoare, caracteristicile organoleptice ale cardamomului sunt completate de cele tamaduitoare.
Planta a fost si este intrebuintata in toata Asia impotriva infectiilor dentare si in problemele sistemului digestiv. Exista chiar voci care spun ca ar avea efect pozitiv asupra celor muscati de serpi sau scorpioni veninosi.
Sursa foto
I. C.
Articole asemănătoare
-
Bucatariile lumii. Bucatele traditionale ale Rusiei
Marile bucatarii ale lumii sunt caracterizate prin originalitate, prin gusturi si arome unice, si mai ales prin retete mostenite din vechime, devenite traditionale pentru acele spatii. Nu era posibil ca asemenea obiceiuri culinare sa nu apara in estul Europei, pe teritoriul Rusiei de astazi, unde
-
Cele mai interesante condimente ale lumii
Condimentele sunt esentiale daca dorim ca preparatele noastre sa aiba un gust aromat, desavarsit
-
Valoarea nutritiva a pulpei si semintelor de dovleac
Dovlecii variaza foarte mult in privinta formei, dimensiunii si pigmentarii. Desi sunt in general asociati cu portocaliul si galbenul, in alte parti ale lumii fructele sunt verzi sau chiar rosii.
-
Beneficiile consumului de lapte organic
Consumul laptelui la micul dejun, simplu sau cu cereale, a devenit o obisnuinta in multe colturi ale lumii. Pe scurt, se spune ca este sanatos si ca asigura organismului o parte din necesarul zilnic de nutrienti.
-
Sfecla rosie - istorie si beneficii
Sfecla rosie este o leguma cu valoare nutritiva remarcabila, comuna in multe regiuni ale lumii, inclusiv pe teritoriul tarii noastre. Soiurile moderne sunt derivate dintr-un soi ce creste in salbaticie de-a lungul coastelor Europei, Africii de Nord si Asiei.