Bauturi traditionale din Cehia
Cand vine vorba de Cehia prima alegere in materie de bauturi traditionale ramane berea, indiferent de tipul ei, si poate nu intamplator sunt destui cei care sustin ca berea asa cum o bem astazi (sau pivo in ceha) a fost desavarsita aici. Sigur cehii se numara printre cei mai mari consumatori de bere din lume, reusind sa dovedeasca anual in jur de 160 de litri, iar varietatea felurilor de bere ofera celor pasionati un adevarat spectacol. La sticla sau la halba, filtrata sau nefiltrata, in culori diverse si cu arome usor de recunoscut in cazul producatorilor deveniti deja faimosi, berea pare aici bautura nationala prin excelenta, iar marcile autohtone sunt preferate de consumatori. Iar cei care nu vor sa incerce o bere in Cehia au la dispozitie vinurile produse aici, cele mai cunoscute si apreciate fiind (potrivit cunoscatorilor) cele din Moravia.
Insa pentru vizitatorii sau cehii care prefera o bautura mai tare, aromata, cu o poveste interesanta si retete despre care circula adevarate legende, Cehia are in “oferta” mai multe lichioruri si tarii.
Becherovka: din plante aromate, cu o reteta secreta ce ar avea peste 20 de ingrediente, potrivit producatorilor este o bautura naturala, cu apa de izvor, ierburi si condimente speciale. Unii au comparat-o cu mult mai cunoscutul Jagermeister, insa cei care aleg becherovka (indiferent de producator) sustin ca este doar o vaga asemanare, iar bautura ceheasca este nu doar speciala, dar si mult mai buna. Poate fi un digestiv usor, parte dintr-un cocktail, recomandat pentru revigorare si un plus de energie sau pur si simplu intr-un shot. Oricum ar fi, becherovka este recomandata macar o singura data pentru toti cei care vor sa descopere traditia ceha in domeniu.
Slivovice: produsa mai ales in Moravia, echivalentul aproximativ al slibovitei autohtone, este o bautura distilata din prune, si pasionatii prefera de regula variantele facute in casa, artizanal, foarte tari si aromate. Exista si producatori de slivovice care va imbie cu marci si etichete atragatoare, asta daca preferati multe grade alcoolice si un gust intens de fructe, cu note ierboase. Iar cei care vor altceva decat prune pot gasi si varietati cu pere sau piersici. Foarte populara si considerata o bautura traditionala de colectie.
Fernet: cunoscut mai ales in varianta amaruie, foarte bun daca este racit sau i se adauga gheata. Realizat cu o reteta ce imbina ierburi si mirodenii ramase in buna parte secrete, considerat a fi nu doar un excelent aperitiv, dar si o licoare surprinzator de buna pentru sanatate. Cu note ierboase, florale, dulce-amarui, este foarte bun cu apa tonica sau simplu, o mixtura ce merge in orice anotimp, dar parca cel mai bine atunci cand vremea de afara se raceste.
Zelena: un alt lichior cu ceva grade alcoolice, dar cu un gust proaspat si racoritor de menta, poate fi gasit sub mai multe marci si de la destui producatori, dar rezultatul este in mare acelasi. O bautura proaspata, mai usoara decat becherovka sau slivovice, buna in cocktailuri sau simpla, mult mai dulce decat “rivalele” sale.
Articole asemănătoare
-
Muzeul cartofilor prajiti
Destul de usor de gasit in orasul belgian Bruges, intr-o veche cladire de secol XIV (dar nesperat de bine pastrata si intretinuta) vizitatorii pot trece pragul unui muzeu inedit, dedicat unuia dintre felurile preferate ale majoritatii: cartofii prajiti.
-
Naranjilla - o portocala sau o rosie?
Un fruct mic de culoarea unei portocale, coaja lucioasa si tare, gust acrisor-acid, naranjilla este o raritate in afara Americii de Sud, unde il veti intalni in diverse retete, ca o gustare simpla sau chiar in bauturi traditionale.
-
Cinci bauturi traditionale din Croatia
pelinkovac, kruskovac, slivovica
-
Bauturi traditionale din Slovenia
Cunoscuta mai curand pentru berea si vinurile sale, Slovenia are si numeroase retete, unele foarte vechi, de bauturi distilate cu grija, amestecuri tari cu arome de fructe, ienupar, cirese si nu numai. Puteti alege una dintre berile locale (si veti gasi cate ceva pentru toate gusturile, oricat de pretentioase), un vin rosu sau alb sau, de ce nu, una dintre bauturile traditionale de mai jos.
-
Pudra de chili, un substituent pentru piper
Unul din modurile in care poti aduce la viata gustul adevarat al unui fel de mancare este condimentarea.