Mitul plantelor care mananca oameni

Am vazut cu totii filme cu acest subiect...

O echipa de cercetatori, a caror misiune oricum nu este foarte importanta pentru noi, se pierde in desisul incalcit al unei jungle aflata undeva, atat de departe de civilizatie incat nu mai exista nici un mijloc de comunicare. Singurul mod de a inainta este crearea unei carari cu ajutorul macetei... Umiditatea este foarte crescuta si face ca inaintarea sa fie obositoare; dar merita, pentru ca in scurt timp se pare ca echipa se apropie de iesirea din hatis. Luminisul e aproape, se vede dincolo de cateva liane care atarna din copaci. Odata ce acestea vor fi indepartate, chinul a luat sfarsit. Ghidul este insa de alta parere; pentru el, lianele sunt periculoase, asa ca trebuie sa se intoarca din drum si sa gaseasca alta cale. Moment de nedumerire si iritare. Unul din membrii echipei - mereu exista un curajos, nu-i asa? -, loveste cu maceta... si atunci se dezlantuie infernul. Jungla pare ca prinde viata. Lianele de pe copaci incep sa se miste, prinzandu-l de glezna nu numai pe el, ci si pe cei aflati in apropierea lui. Lupta este inutila, cu cat se zbat mai mult, cu atat sunt mai stransi de chingile verzi. Incet, incet, victimele sunt trase in tufisuri. Frunzele palmierilor se dau la o parte pentru a descoperi o planta imensa cu o floare in forma de palnie, mare cat un om... Incet dar sigur, victimele dispar in palnia plantei carnivore...

Acesta este numai un scenariu din multele care au fost create pe acest mit. Si, desigur, intrebarea se naste imediat in mintile celor care vad filmul sau aud povestea... Exista oare plante care sa se hraneasca cu carne? Mai mult, exista oare plante care sa se poata hrani cu oameni?

Raspunsul la prima intrebarea este da, exista in lume specii de plante carnivore, care se hranesc cu carne, asa cum ne spune si numele.

Plantele carnivore
Spre deosebire de animale, plantele sunt capabile sa isi produca singure hrana. Ele absorb dioxidul de carbon din atmosfera, apa de ploaie din pamant, lumina de la soare si isi ''prepara'' singure hrana, prin procesul numit fotosinteza. In DEX, fotosinteza este definita ca ''proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizeaza substantele organice din bioxid de carbon si apa cu ajutorul luminii solare absorbite de clorofila si elibereaza oxigen''. In afara de lumina solara, dioxidul de carbon si apa, plantele mai au nevoie de anumite substante minerale pentru a supravietui; acestea sunt absorbite prin intermediul radacinilor, din pamant.

Plantele care cresc in zonele umede - iazuri, mlastini, lacuri -, se confrunta cu o problema. Apa ia cu ea o mare parte din nutrientii atat de necesari pentru supravietuire. Unele plante s-au adaptat, insa altele au devenit, incet-incet, carnivore. Acestea din urma, in loc sa extraga substantelel minerale din sol, prind insecte in capcane ingenioase si se hranesc cu ele. Initial, Darwin a numit acest tip de plante - insectivore, insa mai tarziu, oamenii de stiinta au descoperit ca ele nu ''mananca'' numai insecte, ci si animale mici, de unde denumirea de plante carnivore.

Plantele carnivore folosesc mai multe mecanisme pentru a-si prinde victimele.

Capcanele ulcior functioneaza in felul urmator: frunzele acestor plante cresc in forma de vas, cu o margine care atarna in afara, deasupra deschiderii. Aceasta margine este acoperita cu un nectar frumos mirositor, care atrage insectele. In ulcior, planta are niste peri indreptati in jos, care conduc insecta inspre interior, unde se afla o suprafata cerata si alunecoasa de pe care victimele nu mai pot urca afara. La fundul ulciorului se secreta o substanta chimica care ajuta la digerarea insestelor care sunt prinse in capcana.

Desigur, pentru acest model de capcana exista mai multe variante. De exemplu, un tip de planta carnivora numita popular trompeta galbena secreta o substanta care paralizeaza si apoi digera insecta; o data de victima a inghitit chiar si o picatura de seva, este condamnata.

Alte plante carnivore, precum roua diminetii, folosesc nectar pentru a atrage insectele pe frunzele acoperite cu peri sensibili. Acestia au la varf o picatura de lichid lipicios, iar cand insecta se aseaza pe ei scaparea devine aproape imposibila. Pe masura ce victima se zbate, perii se intorc inspre ea si o prind strans in capcana. In scurt timp lichidul lipicios patrunde in corpul insectei si o sufoca; in scurt timp, prada va fi digerata cu totul.

Un alt exemplu este planta numita popular Capcana sau plesnitoarea lui Venus (den. stiintifica: Dionaea muscipula), poate cea mai ciudata, dar fara indoiala cea mai cunoscuta planta carnivora. Capcanele de acest tip arata ca un disc mic de frunze ciudate, asezate aproape de sol. Uneori, planta are o tulpina lunga cu flori mici, albe. Sistemul functioneaza astfel: frunzele au pe margine un fel de spini si arata, in general, ca un cleste, pentru ca se pot plia pe jumatate. In interiorul lor exista peri mici, foarte sensibili, care declanseaza mecanismul de inchidere, imediat ce sunt atinsi de o insecta. Spinii sau dintii de pe marginea frunzei se intercaleaza, inchizand prada. Dupa ce capcana s-a inchis, glandele din interiorul frunzei elimereaza substantele car vor digera insecta.

Intrebarea este: e capabila vreuna din aceste plante carnivore sa reprezinte un pericol pentru oameni?

Raspunsul este, clar, nu.

Motivul este dimensiunea lor redusa. Cea mai mare planta carnivora se numeste Nepenthes, creste in padurile tropicale din sud-estul Asiei si are aspectul unei liane lungi de maxim 15 metri. Nepenthes prinde in general insecte si broaste mici, desi s-au gasit si animale mari cat un sobolan, digerate de substantele secretate de planta. In ciuda acestor date... ingrijoratoare, planta nu prezinta nici un pericol pentru oameni. Mai mult, localnicii au descoperit multe intrebuintari folositoare: dupa ce este culeasa, perii sunt curatati de seva si folositi ca ingrediente in mancarea de orez, pe cand liana este folosita ca sfoara.

Asadar, daca in lume nu exista o specie de planta carnivora destul de mare ca sa consume un om, atunci de unde a venit aceaasta idee?

Floarea cadavru
Planta de la care au pornit toate aceste povesti ar putea fi Amorphophallus titanum, cunoscuta, popular, cu numele de floarea cadavru. Pe numele ei stiintific Amorphophallus titanum, ea este cea mai mare, urat mirositoare floare din lume, si, intr-adevar, arata ca si cum ar putea inghiti un om. Cand se deschide, floarea poate ajunge la 3 metri inaltime si miroase foarte urat (un amestec de carne putrezita si miros de excremente). Tocmai acest miros intepator este cel care atrage insectele; acestea cad victime in cupa florii pana cand sunt acoperite total cu polen, dupa care sutn eliberate pentru a fertiliza alte plante.

O floare de Amorphophallus titanum deschisa poate atinge, dupa cum am spus, chiar si peste 3 metri. De fapt, nu este o floare propriu-zisa; termenul corect este spata sau frunza. Este foarte dificil ca o astfel de planta sa infloreasca daca este cultivata in alta zona decat in Indonezia; unele gradini botanice s-au luptat sa faca acest lucru timp de zeci de ani, de multe ori fara succes. Ca o curiozitate, in Statele Unite ale Americii, planta a inflorit numai de vreo 12 ori din 1937 incoace. Cand incepe sa infloreasca, procesul se desfasoara destul de rapid, planta crescand chiar si 10-11 cm pe zi. Floarea sta deschisa numai 2 zile.

Desi Amorphophallus titanum arata ca o planta care ar putea inghiti un om si chiar miroase ca si cum inauntrul ei ar fi un cadavru, ea nu face parte din categoria plantelor carnivore.

Poate parea ironic, dar oamenii sunt o amenintare mai mare pentru plantele carnivore decat sunt ele pentru noi. Plesnitoarea lui Venus este una din multele specii de plante carnivore care sunt pe cale de disparitie in habitatul lor natural, in ultimul timp distruse din ce in ce mai mult de dezvoltarea oraselor.

Colectionarii de plante, deveniti intre timp comercianti pentru a obtine castiguri cat mai mari, golesc pur si simplu zonele de plantele carnivore, pentru a le oferi celor care ofera pretul cel mai mare.

Lavinia Rorich
24.10.2006