Magnolia Nigra

Magnolia Nigra (Magnolia liliiflora Nigra) este un soi aparte de magnolie, usor de recunoscut de pasionati si nu numai datorita florilor mari, in forma de pahar, de o culoare purpurie spre rubiniu, inchisa, intensa, iesind usor in evidenta in orice gradina. De altfel este una dintre recomandari pentru cei care au nevoie de o magnolie intr-un spatiu verde nu prea mare, in parcuri sau in gradina mici sau medii, pentru ca este un arbust ce poate atinge pana la patru metri inaltime (in medie majoritatea exemplarelor au peste trei metri), cu o crestere relativ lenta, rezistent la ger si foarte decorativ. Este de preferat sa il plantati solitar sau cel putin la distanta relativ mare intre exemplare, nu doar pentru a-i lasa spatiu sa se dezvolte dar si pentru a putea fi admirat asa cum merita. 
 
Daca Magnolia Nigra are la dispozitie de la inceput un sol propice, usor acid sau neutru, si suficienta lumina atunci ar trebui dupa aproximativ 20-25 de luni de la plantare sa apara si primii muguri, acest soi avand doua perioade de inflorire, prima in aprilie, iar a doua din iunie si pana la inceputul lui septembrie (daca si mediul ambiant o permite). Creste in fiecare sezon cu 15-20 de centrimetri pana isi atinge inaltime de maturitate. Florile de o rara frumusete au de regula peste 10 centrimetri lungime, cu interior alb si parfum placut, puternic. Impactul vizual este cu atat mai puternic cu cat fiecare exemplare de Magnolia Nigra bine ingrijit isi va forma si o frumoasa coroana ramificata, cu frunze verzi, de nuanta inchisa, contrastul dintre acestea si cromatica florilor fiind si mai puternic. Nu are nevoie de ingrijiri deosebite, dar prefera locurile cu mult soare si lumina, rezista chiar si intr-un mediu urban relativ poluat si poate fi plantat, daca este necesar, si intr-un ghiveci de mari dimensiuni. 
 
Magnolia Nigra este una dintre cele mai bune alegeri pentru un arbust decorativ care iese usor din comun prin frumusetea florilor, dar si daca va doriti un soi rezistent la variatiile de temperatura si care nu necesita o atentie deosebita.

Foto: jparkers.co.uk

 

 

Articole asemănătoare

  • Magnoliile Rosea

    Varietate de magnolie cu flori mari, de un roz deschis, elegant, cu aspect decorativ deosebit, Rosea devine la maturitate un arbore cu o inaltime de pana la trei metri, ce poate fi plantat si intr-un spatiu mai mic.

  • Magnolia Heaven Scent, o alegere inspirata pentru orice gradina

    Cu florile sale mari, numeroase, de un roz pur spre violet deschis, palid, cu tuse albe, aceasta varietate de magnolie este potrivita pentru orice gradina sau spatiu verde, dar devine centrul de atractie si interes mai ales intr-un spatiu relativ restrans.

  • Magnoliile Honey Tulip

    Soi mai rar intalnit de magnolie originar din Noua Zeelanda, cu flori mari in forma de cupa si un colorit interesant, un alb crem spre galben palid, Honey Tulip poate fi acel arbust ornamental ce devine repede piesa de rezistenta a gradinii sau o necesara completare pentru un spatiu verde unde se simte nevoia unui plus de eleganta si cromatica.

  • Magnoliile Betty

    Un soi hibrid ce poate ajunge la dimensiuni apreciabile odata ce a atins maturitatea, aceasta varietate de magnolie este un superb arbust care va creste pentru a forma cu ramurile sale o coroana ampla, deasa, plina in perioada de inflorire cu inflorescente in forma de cuba de un roz-violaceu intens, parfumate, cu textura delicata.

  • Magnolie Leonard Messel

    Unul dintre cele mai populare si mai indragite soiuri de magnolie, Leonard Messel este o varietate de talie medie (la maturitate are in jur de patru metri inaltime) cu flori in forma de stea, de o nuanta roz cu tenta visinie si alb in interiorul celor 12 petale.


Warning: fopen(cache/8154c08ae61431dae27ab9fa57eae29c) [function.fopen]: failed to open stream: No such file or directory in /var/www/html/lib/classes/loadcache.lib.php on line 139