Howea fosteriana

Kentia - Howea fosteriana

Kentia - Howea fosteriana (b)

Kentia - Howea fosteriana in habitatul sau natural

Denumire populara: Kentia, Palmierul Doamnei
Familie: Palmae
Origine: insula Lord Howe, situata in noed-estul Australiei
Dimensiuni: mari, creste incat
Expunere: partial umbra
Sol: cu Ph neutru
Udare: moderata

Descriere
Kentia (Howea fosteriana) este una din cele mai bune alegeri cand vine vorba de palmieri decorativi pentru interioare, asta datorita aspectului sau indraznet, care va atrage mereu privirile. Elegant si cu foliaj aerisit, Palmierul Doamnei va da o nota tropicala oricarei camere, plus un semn de eleganta. Este ideal atat pentru locuinte cat si pentru birouri.

Kentia are un trunchi subtire si "ramuri" cu frunze lungi si subtiri. Dezvoltarea este destul de inceata, asa ca va sta in acelasi ghiveci destul de mult timp. Desi Kentia (Howea fosteriana) este un palmier destul de scump ca pret, este unul din cei mai rezistenti si adaptabili arbusti de interior.

Kentia - Howea fosteriana (a)

Kentia - Howea fosteriana (c)

Ingrijire si cultivare
Kentia (Howea fosteriana) nu trebuie asezat in soare direct. Desi poate creste foarte usor si in locuri cu mai putina lumina, kentia nu poate supravietui fara lumina naturala. Dezvoltarea palmierului e foarte inceata, dar daca este asezat intr-o camera in care sa primeasca multa lumina naturala filtrata, el se va dezvolta mult mai repede si va dezvolta o coroana compacta. Ideal este sa plasati ghiveciul in fata unei ferestre orientate spre nord sau est. Putin soare direct, iarna, nu va dauna palmierului, dar, dupa cum am mai mentionat, nu il lasati vara in lumina directa, pentru ca frunzele sale vor fi arse de soare.

De asemenea, evitati sa expuneti Kentia (Howea fosteriana) la curenti reci de aer sau la temperaturi foarte scazute - frunzele sale vor arata ca si cum ar fi fost arse. O alta regula este sa nu lasati frunzele palmierului, mai ales varfurile, sa atinga geamul ferestrei pe timpul noptii cand temperatura de afara este foarte scazuta. Nu folositi niciodata spray care face frunzele lucioase la Kentia pentru ca unele ingrediente sunt toxice si pot conduce la ofilirea frunzelor.

Ca toti palmierii, nici la kentia nu se pot efectua taieri. Forma si modul lor de dezvoltare nu permite nici un fel de interventie de acest gen. Ei pot atinge cu usurinta chiar si 2 metri inaltime, desi frunzele din parte inferioara nu vor atinge mai mult de 1 metru. Spatiul de care va avea nevoie o planta matura este mult mai mare, pentru ca frunzele se lasa spre pamant in jurul trunchiului. Prin urmare, asezati ghiveciul cu Kentia (Howea fosteriana) in coltul camerei sau biroului sau in locuri izolate, daca vreti ca palmierul sa arate cat mai bine; locul nu trebuie sa aiba prea mult trafic, pentru ca oamenii sa nu atinga mereu, din greseala, frunzele.

Inainte de udare, verificati intotdeauna suprafata pamantului din ghiveci. Cantitatea si frecventa udarilor variaza in functie de anotimp si de conditii cum ar fi umiditatea atmosferica si temperatura. Daca pamantul din ghiveci este umed la atingere, nu udati. Kentia (Palmierul Doamnei) se uda numai cand pamantul este uscat.

De cate ori udati, folositi destula apa pentru a inmuia bine tot ghemul de radacini. Turnati apa pana cand vedeti ca iese pe gaurile de scurgere ale ghiveciului si se aduna in tavita. La sfarsit, nu uitati sa goliti tavita pentru ca altfel radacinile pot putrezi.

Cum Kentia (Howea fosteriana) atinge dimensiuni impresionante, in timp devin din ce in ce mai greu de mutat sau ridicat. Incercati sa gasiti o solutie pentru a inlatura mereu apa din tava ghiveciului. O idee ar fi un suport, unde la o inaltime sa fie ghiveciul si dedesubt tava, astfel incat aceasta sa fie luata cu usurinta, de cate ori e nevoie, fara a mai ridica ghiveciul. O alta idee este sa asezati niste pietre mai mari sau caramizi in tava, peste care sa asezati ghiveciul, astfel incat nivelul apei sa nu atinga niciodata fundul ghiveciului.

Kentia (Howea fosteriana) are nevoie de multa umiditate. In habitatul lor natural, kentia se bucura de un nivel foarte crescut de umiditate, pe cand in interioare stim cu totii ca situatia sta exact invers. Marginile ofilite ale frunzelor sunt de obicei semnul ca planta are nevoie de mai multa umiditate. Pentru a imbunatati conditiile din camera in care tineti palmierul, folositi un aparat special (umidificator) sau ideea cu caramizile asezate in tava, pe care am descris-o mai sus. In plus, palmierul dvs. va fi mult mai fericit daca il veti stropi cat mai des cu apa calduta.

Palmierilor, in general, nu le place ca radacinile sa le fie deranjate. Cum se dezvolta mai lent, Kentia (Howea) poate ramane in acelasi ghiveci 3-5 ani. Pentru a vedea daca e timpul sa schimbati ghiveciul, incercati sa scoateti planta cu tot cu pamant din ghiveci, cand pamantul este uscat. Daca suprafata pariti care a stat in ghiveci are mai mult radacini decat pamant, atunci probabil ca este momentul sa transplantati palmierul. Incercati sa folositi un ghiveci cu aproximativ aceeasi forma, dar o data sau de doua ori mai mari decat ghiveciul initial.

Pamantul in care plantati kentia trebuie sa fie un amestec usor si sa contina perlita pentru a retine umiditatea; de asemenea, amestecul trebuie sa fie usor drenabil.

Kenti apoate fi tratat cu un fertilizator pentru foliaj, pe care sa il aplicati conform instructiunilor de pe ambalaj. Palmierul se trateaza cu aceasta substanta numai cand este in perioada de crestere activa, de obicei din martie pana la inceputul lui octombrie.

Boli si daunatori
Plantele de interior sunt mai putin predispuse la atacurile daunatorilor si la infectiile cu diferite boli decat plantele care stau afara. Daca aveti un balcon sau plante de gradina verificati palmierul, cautand orice fel de simptome. Kentia este in mod special sensibil la puricii plantelor si la acarieni (paienjeni mici, rosii). Nu uitati ca la plante, ca si la oameni, prevenirea este cel mai bun medicament. Curatarea deasa a frunzelor cu apa calduta si sapun (2-3 picaturi de lichid de spalat vasele la 1 litru de apa) poate reduce radical sansele ca planta sa fie infestata cu astfel de insecte.

Articole asemănătoare

  • Vestitorii primaverii: cele mai frumoase soiuri de lalele

    Desi suntem inca numai in luna februarie razele parca amortite ale soarelui, topirea zapezii si ciripitul pasarilor ne fac sa ne gandim la primavara si la vestitorii ei: florile delicate

  • Si palmierii sufera din pricina arsitei

    Atunci cand aerul devine foarte uscat si frunzele palmierilor incep sa se usuce sau prezinta pete ingalbenite ori uscate, trebuie luate masuri rapide de combatere a efectelor arsitei

  • Howea

    Elegant si cu foliaj aerisit, are un trunchi delicat si "ramuri" cu frunze lungi si subtiri.

  • Deficienta de minerale la palmieri

    Majoritatea speciilor de palmieri prefera solurile acide, imbogatite cu humus, mai ales palmierilor care sunt originari din zonele padurilor tropicale. Palmieri ca cei din specia Brahea, Phoenix dactylifera, P. theophrasti si Chamaerops...

  • Howea Belmoreana

    Palmier


Warning: fopen(cache/02a4f018370403b5774acfecfb821250) [function.fopen]: failed to open stream: No such file or directory in /var/www/html/lib/classes/loadcache.lib.php on line 139