Apiterapia milenara

Increderea omului bolnav in natura, in oameni, in stiinta, in medicina, in actul medical si in medic a fost multe veacuri, secretul vindecarilor miraculoase.

 La inceput omul a utilizat planta din natura pentru hrana iar mai apoi ca leac si  la fel s-a intamplat si cu fagurele de miere. Mult mai tarziu a ajuns sa observe oamenii unele avantaje capatate de pe urma intepaturilor durereoase ale albinelor.

Din acest motiv, apiterapia este prezentata in medicina populara mai ales ca o componenta in in alcatuirea unor remedii mai complexe. Mai rar adaosurile de miere sau ceara de albine sunt recomandate ca leacuri independente, lucru explicabil prin procesul de diferentiere caracteristic progresului la orice nivel.

In arsenalul primitiv terapeutic natural, mierea, fagurii si ceara au fost singurele produse apicole clar folosite. Mierea se recomanda cate 1-2 lingurite, intr-un pahar cu apa, la cele trei mese principale, ca intaritor sau in timpul sarcinii, in convalescente, lipsa poftei de mancare sau insomnii.

Ceara de albine era folosita medicinal indeosebi pentru a fi mestecata, curatind si abind dantura si numai rareori pentru a ameliora unele rani. Capacelele de fagure au avut un larg uz popular, fiind recomandate in prevenirea bolilor infectioase ale cailor respiratorii sau digestive.

Astazi actiunile fiziologice ale acestor produse nu mai sunt puse la indoiala de nimeni. Se cunosc peste 20 actiuni terapeutice ale mierii ca: antibiotice, bacteriostatice, biotrofice, cicatrizante, conservante, stimulatorii, calmante, regeneratoare etc.

In fagurii de miere, factorul activ este propolisul superior, cu care albinele acopera fiecare strat de ceara pe masura ce constuiesc. Pe langa acest propolis, in fagurii vechi mai intervin si substantele reziduale organice si cele care intra in componenta substantei negre a stupului.

Un aspect interesant care trebuie memorat este ca in medicina populara se cunostea ca puterea vindecatoare a produselor apicole este cu atat mai mare cu cat produsele sunt mai proaspete.

Sursa foto

Articole asemănătoare

  • Vinul din Lumea Veche VS Vinul din Lumea Noua

    Cele mai nobile vinuri din lume se disting prin stil, culoare si consistenta, iar inainte de toate printr-un gust desavarsit.

  • Povestea bradului de Craciun

    In cea din urma luna a fiecarui an bradul devine unul dintre elementele decorative cele mai importante pentru neamurile crestine.

  • Freiburg - oras ecologic

    Situat langa Muntii Padurea Neagra si inconjurat de paduri, orasul Freiburg a fost adesea numit "orasul solar al Germaniei", datorita faptului ca este unul dintre putinele orase din Europa care utilizeaza surse de energie neconventionale.


Warning: fopen(cache/b298fff4ac5233a5ed47df75bc0729ea) [function.fopen]: failed to open stream: No such file or directory in /var/www/html/lib/classes/loadcache.lib.php on line 139